Cand crestele sure dau glas,
Primejdia chipu-si-arata.
Juram cei putini, ce-am ramas,
Sa nu ne supunem vreodata!

Zamolxe, Stapane iubit,
Apleaca-ti privirea albastra
Spre neamul de fier si granit,
Deschide-ne-n ceruri fereastra!

In cantecul prelung, de fiara
Un lup mi-arata cai intinse
Catre visata, mandra tara,
Cu neam si vise neinvinse...

Tu, om strain, ce-mi furi strabunii,
Sperand sa-mi furi cu dansii harul,
Nu simti ca-n vuietul furtunii
Se-nalta mandru, drept Stejarul?!

Tu, om strain, cu ochi de ghiata,
Ce-mi coci robia si amarul,
Stii ca Maria Sa e-n viata
Si ca tot neamul e Stejarul?!

Acasa am ajuns tarziu,
Sa ma iertati, cinstite fete,
Dar lung e drumul prin pustiu
Si nu e nimeni sa te-nvete.

Manat de ganduri care dor,
Calcat-am zarea-ntinsa
Prin lung pustiu, ratacitor
Ostean din tara-nvinsa.

Singuratati de om tacut
M-au insotit pe cale,
M-a-nconjurat pustiul mut,
Si-a neamului meu jale.

In fata Sfinxului am fost
Si-am pus o intrebare:
Au are ori nu are rost
Sa ne catam scapare?

El mi-a raspuns, cu ochii goi,
Privind in zari celeste:
Samanta de scapare-n voi
A incoltit si creste!

La tine-acasa vei gasi
Raspunsuri inca multe,
Pe care lumea s-o-ndesi
Grabita sa le-asculte.

Mai fost-am la un munte ascuns,
Unde stramosi de sange
Pastrau a semnelor raspuns,
Sa aflu de-om invinge.

Am pipait cu ochi de dor
A pesterilor pantec
In care semnele de zbor,
Ca un stravechi descantec,

Vorbesc cu glasuri de eroi
Plecati in alta lume
De cine-am fost odata noi
Si ce purtam in nume.

Astfel aflat-am, om sarac,
Nascut din getic sange,
Ca semnul sfant, de geto-dac
E semnul care-nvinge.

Acasa am ajuns tarziu...
Iertare voua, oameni buni!
Dar lung e drumul prin pustiu,
Si lunga-i calea la strabuni.

Ma darui voua, creste sure,
Pe care neamu-si scrie soarta
In vuiet aspru, de padure.
Cinstiti strabuni, deschideti poarta!